Wednesday, April 8, 2009

ANTICOMUNISM , NU NATIONALISM !

Să începem cu începutul. În primul rând trebuie să fim alături necondiţionat de protestatarii de la Chişinău. Cu siguranţă comuniştii au fraudat alegerile, este imposibil ca în cea mai săracă ţară a Europei în care toate merg spre mai rău populaţia să aleagă din nou Partidul Comuniştilor, acelaşi partid care guvernează de când lumea. Semnale că alegerile nu vor fi tocmai transparente au venit încă de acum câteva săptămâni când fără nici un motiv plauzibil sute de români nu au fost lăsaţi să treacă graniţa. Orice regim totalitar începe să apeleze la tertipuri când simte că este în pierdere de viteză. Băieţii lui Voronin nu fac excepţie. Am fost aseară în Piaţa Universităţii unde am zăbovit maxim 40 de minute deoarece nu mi-a plăcut deloc ceea ce am văzut. Bănuiam, oarecum cu naivitate, că lumea va scanda sloganuri pro-democratice şi anticomuniste. Au fost şi astfel de scandări, dar puţine. Restul au avut o puternică tentă naţionalistă, zeci de steaguri, abţibilduri cu poza României Mari etc. Ar trebui să trecem peste nebunia asta naţionalistă care în decursul istoriei a adus numai nenorociri peste tot pe unde a fost îmbrăţişată şi să fim alături de toţi cei care protestează în Republica Moldova, indiferent că sunt români, ruşi, găgăuzi sau alte seminţii. Să fim alături de ei în încercarea lor de a se dezrobi de plaga asta îngrozitoare care este comunismul. Să ne rugăm pentru ei să poată vedea şi altceva la Tv Moldova 1 în afara filmelor comuniste ruseşti şi a emisiunilor oligofrene pentru copii. Să poată fii liberi, măcar cât suntem noi în România, să se poată exprima cum doresc, să se termine cu cenzura. În sfârşit, să ducă un trai mai bun. Pentru ca ei să-şi poată dobândi aceste drepturi trebuie să fim alături de ei. Scandările naţionaliste nu au nici un sens în contextul de faţă. Voronin este român, mulţi dintre cei ce i-au acordat voturi sunt români, la fel şi dintre cei care au numărat voturile strâmb. Alipirea la România ar trebui să fie un subiect închis. Ce s-ar alege de Europa dacă slovacii şi polonezii ar începe acum să ciopârţească Ucraina pentru ca graniţele lor să redevină cele dinaintea ultimului război mondial? Sau Finlanda să se reîntregească cu partea luată abuziv de URSS? Războiul din fosta Iugoslavie cu toate ramificaţiile lui arată cel mai clar unde duce naţionalismul. La intoleranţă, atât etnică cât şi religioasă, la acţiuni violente îndreptate asupra civililor nevinovaţi, vinovaţi doar că aparţin altei etnii, la masacre , suferinţă, umilinţă şi în final, la genocid. Haideţi să fim alături de ei aşa cum au ei nevoie, nu aşa cum ne vine nouă mai uşor. În plus toate aceste manifestaţii naţionaliste din România nu fac decât să legitimizeze aberaţiile declarate de Voronin şi de Partidul Comuniştilor cum că în spatele evenimentelor din Republică ar fi România. Şi bastoanele pe cârcă le vor lua tot ei, cei de acolo, nu noi. Bastoane în cel mai bun caz! Personal susţin aceste manifestaţii în aceeaşi măsură în susţin orice încercare de a elimina de la conducere un regim totalitar, neales democratic. Cu atât mai mult cu cât în majoritatea statelor ex-sovietice după dizolvarea URSS au rămas regimuri dintre cele mai nefaste. Unele încă îşi fac de cap (Karimov în Uzbekistan, Berdymuhamedov în Turkmenistan sau Lukaşenko în Belarus), altele au fost înlăturate (Şevarnadze în Georgia, Kucima & Ianukovici în Ucraina, Akayev în Kirghistan), dar tot prin revoluţii. Voronin poate fi cu uşurinţă pus pe o listă lânga Mugabe, Lukaşenko sau Omar al Bachir ca să numim doar trei contemporani încă la putere. Să sperăm că Republica Moldova va avea un viitor mai bun, bazele acestui viitor punându-se chiar în aceste momente.